Moldova de unică folosinţă

Oriunde nu ai întoarce capul dai peste o sacoşă din plastic. O vezi cum zboară lent pe bulevard, desprinsă de maşina de gunoi care se îndepărtează în grabă, îngropată în pământ în parc de la ultimul frigărui, când cumperi flori ca să nu te uzi, iar florile să mai ţină un pic de umezeală, la expoziţii cu tone de material, la piaţă, la cules vişine, la magazin, acasă prin sertare.

De ce iubeşte moldovanul pungile din plastic? Prima mea presupunere este că din sărăcie. Îi ieftin şi câteodată chiar degeaba. Pentru că e mai comod să dai 5-10 bani pe zi timp de x zile, decât să dai 60 de lei pentru o torbă care să-ţi slujească cel puţin la fel de mult. Unde dai că homus sovieticus nu inovează, are sindrom de turmă.

Alt motiv ar fi că „De ce nu?”. Mai simplu, pentru că îi este fix în pix. „Planeta Moldova” nu cunoaște ce-i aia poluare, iar moldovanul când merge la natură și găsește murdărie, se mută cu 10 metri mai la stânga/dreapta. Iubim să-i criticăm pe cei ce fac murdărie, dar când ne vede nimeni, se poate de aruncat și pe jos.

Pentru că „mâna Moscovei” și pentru că buneii au fost deportați. Din acest motiv moldovenii folosesc plastic de unică folosință. Și trist, pentru că селёдка în gazetă arată mai bine decât în pungă de plastic.

Evident, îmbucurător fapt că parlamentul a interzis comercializarea pungilor din plastic. Chiar și în prima lectură, chiar dacă plasticul de unică folosință înseamnă mai mult decât atât. Întrebarea însă rămâne, cu mormanul rămas ce facem?

Apropo, dacă nu ai ştiut, luna iulie este Plastic Free July. O provocare în care trebuie să refuzi să foloseşti plastic de unică folosinţă. Am să mai scriu…

Please follow and like us:

Leave a Reply

*